CAPITOLUL 1
TERAPIA OCUPAȚIONALĂ – ASPECTE GENERALE
Terapia ocupaţională: delimitări conceptuale, direcţii şi funcţii fundamentale
Terapia ocupațională se bazează pe ideea că activitățile cotidiene, împreună cu interacțiunile sociale și mediul înconjurător, pot fi utilizate în mod eficient pentru a preveni sau a îmbunătăți disfuncțiile corpului uman. Astfel, terapia ocupațională are ca scop sprijinirea individului în menținerea sănătății și funcționării optime în cadrul mediului său de trai. Prin intermediul acestei terapii, individul învață să dezvolte abilități adaptive, care îl ajută să-și satisfacă nevoile personale și să se adapteze cerințelor mediului înconjurător.
În anul 1968, Asociația Americană de Terapie Ocupațională a formulat o definiție a terapiei ocupaționale, afirmând că aceasta este „arta și știința de a ghida modul în care individul reacționează la activitatea aleasă, având ca scop promovarea și menținerea sănătății, prevenirea evoluției către infirmitate, evaluarea comportamentului și tratamentul sau antrenamentul beneficiarului cu disfuncții fizice sau sociale”.
Terapia ocupațională se concentrează pe particularitățile individului în contextul societății și al mediului în care trăiește. Această disciplină se fundamentează pe cunoștințe provenite din domeniile anatomiei, fiziologiei, pedagogiei, psihologiei, sociologiei, antropologiei și, în general, se alimentează cu informații din majoritatea științelor care investighează comportamentul uman. Astfel, terapia ocupațională, prin integrarea cunoștințelor din diverse domenii, se conturează ca o știință interdisciplinară.
Terapia ocupaţională şi ergoterapia sunt metode de tratament nemedicamentoase care au rol important în reabilitarea şi reinserţia socio-profesională a persoanelor cu dizabilităţi funcţionale (Pritcan et al., 2008).
Terapia ocupațională se concentrează pe dezvoltarea funcțională a individului, având ca scop educația acestuia la un nivel funcțional cât mai înalt posibil, astfel încât să poată desfășura toate activitățile vieții sale. Acest obiectiv poate fi atins prin trei direcții de intervenție:
– Ajustarea activităților individului în modul în care poate să le desfășoare, ținând cont de resursele și capacitățile sale;
– Modificarea mediului înconjurător pentru a se potrivi cu nevoile funcționale ale beneficiarului;
– Adaptarea modului în care o persoană abordează o anumită sarcină (Ciocoi-Pop, 2009).
Terapia ocupațională reprezintă arta și știința de a ghida individul afectat de boală sau dizabilitate către participarea în anumite activități, cu scopul de a-și recăpăta, consolida sau îmbunătăți performanțele, pentru a facilita dobândirea abilităților și funcțiilor necesare adaptării și productivității, precum și pentru a reduce sau a corecta patologia, în vederea menținerii stării de sănătate.
Obiectivul fundamental al terapiei ocupaționale este de a conserva și dezvolta capacitățile individului, oferindu-i posibilitatea să desfășoare activități variate într-un mod satisfăcător pentru el însuși și pentru ceilalți, și de a-l învăța să se gestioneze autonom și să se orienteze în mediul său înconjurător.
Terapia ocupațională reprezintă arta și știința de a ghida individul afectat de boală sau dizabilitate către participarea în anumite activități, cu scopul de a-și recăpăta, consolida sau îmbunătăți performanțele, pentru a facilita dobândirea abilităților și funcțiilor necesare adaptării și productivității, precum și pentru a reduce sau corecta patologia, în vederea menținerii stării de sănătate.
Scopurile terapiei ocupaționale sunt centrate pe un plan care urmărește să sporească încrederea în sine, să promoveze independența în activitățile beneficiarului și să faciliteze reintegrarea acestuia în mediul familial, social și profesional, având ca finalitate stabilirea unei stări psihosociale normale pentru client.
În cadrul programelor de terapie ocupațională, se impun următoarele cerințe esențiale:
– Asigurarea unui program activ prin ocuparea eficientă a timpului beneficiarului.
– Integrarea în programul de activitate a unor elemente de socio-terapie într-un ansamblu coerent de intervenții recuperatorii, cu conținut similar cu sarcinile de muncă, cum ar fi ergoterapia, meloterapia, art-terapia etc.
Deoarece aceste activități se desfășoară preponderent în cadrul unui grup (ceea ce aduce beneficii semnificative pentru sănătate), ele duc la extinderea conexiunilor interpersonale și interacțiunilor în grup, având ca obiectiv restabilirea echilibrului beneficiarului, oferirea unui sentiment de independență, libertate de acțiune și capacitate de inițiativă. Acest lucru presupune reducerea accentului pe relația terapeut-beneficiar, diminuând caracterul uneori autoritar și amplificând rolul grupului.
Peggy L. Denton propune o clasificare detaliată a principalelor domenii de intervenție în terapia ocupațională. Conform autorului, acțiunea terapeuților ocupaționali se desfășoară în următoarele direcții fundamentale:
– Încurajarea responsabilității în diverse situații de viață;
– Dezvoltarea abilităților de autoîngrijire și igienă personală;
– Cultivarea aptitudinilor legate de muncă;
– Organizarea activităților recreative și de divertisment;
– Promovarea unei imagini pozitive de sine și stimularea încrederii în propria persoană;
– Dezvoltarea autocontrolului și exprimării personale;
– Stimularea abilităților cognitive;
– Instruirea pentru a reacționa în diverse situații de viață;
– Antrenarea funcției neuromusculare;
– Antrenarea integrării senzoriale;
– Sprijinirea relațiilor interpersonale;
– Instruirea pentru a acționa în funcție de constrângerile și resursele mediului înconjurător.
Rezumând aspectele prezentate anterior, putem afirma că în cadrul terapiei ocupaționale se acționează în trei mari domenii generale, care includ și alte aspecte specifice, și anume:
– Dezvoltarea abilităților pentru viața cotidiană;
– Cultivarea aptitudinilor și capacităților necesare pentru muncă;
– Învățarea abilităților pentru a participa în diverse activități recreative și de petrecere a timpului liber.
Pentru a atinge un nivel funcțional optim în aceste domenii, este esențial să se educe indivizii în vederea obținerii performanțelor specifice în diverse aspecte ale personalității, precum cele senzorio-motorii, cognitive și psihosociale.
Deficiențele generate de diferite afecțiuni, dizabilități sau întârzieri în dezvoltare necesită intervenția prin metodele terapiei ocupaționale, cu scopul de a restabili funcționarea la nivelul maxim al personalității.
Funcțiile terapiei ocupaționale.
Terapeutul ocupațional se concentrează în primul rând pe următoarele aspecte esențiale:
– Facilitarea învățării sau refacerii deprinderilor pierdute sau cu un nivel scăzut de funcționare la subiect;
– Contribuirea la dobândirea de noi deprinderi și abilități care să compenseze cele care au dispărut din diverse motive.
În concluzie, terapia ocupațională organizează servicii pentru indivizii ale căror abilități de a face față sarcinilor zilnice sunt afectate de tulburări de dezvoltare, infirmități fizice, boli sau dificultăți de natură psihologică sau socială (Pritcan et al., 2008).
Metodele terapiei ocupaționale sunt benefice pentru următoarele categorii de cazuri: pacienți cu afecțiuni neurologice, pacienți cu afecțiuni articulare cronice inflamatorii, degenerative etc., persoane cu sechele posttraumatice, pacienți cu afecțiuni cardiopulmonare, pacienți cu probleme de sănătate mentală, pacienți cu probleme de comportament și probleme cognitive, pacienți cu afecțiuni senzoriale, persoane amputate, persoane arse, pacienți cu probleme de dependență (de droguri, alcool, tulburări alimentare), copii cu tulburări de dezvoltare neuromusculară, persoane în vârstă cu sindrom de decondiționare fizică (Ciocoi-Pop, 2009).
Sbenghe (2002) introduce o clasificare a terapiilor ocupationale, afirmând că acestea pot fi delimitate în patru mari tipuri:
1. Terapia ocupațională recreativă include:
– Metode de expresie, care acoperă toate activitățile artistice și cele care facilitează comunicarea. Acestea au un impact semnificativ asupra stării psihice. Exemple includ desenul, pictura, gravura, manipularea marionetelor, scrierea, sculptura etc. Succesele artistice obținute în cadrul terapiei ocupaționale conduc la sporirea încrederii în sine și în propria capacitate creativă.
– Tehnici sportive, care implică diverse jocuri sportive sau componentele acestora.
– Tehnici recreative, care includ jocuri distractive adaptate persoanelor cu deficiențe (de exemplu, șah cu piese grele, fotbal de masă cu minge de ping-pong mobilizată cu pompițe de mână etc.). Acestea sunt adesea folosite în intervalele dintre celelalte activități.
2. Terapia ocupațională funcțională – vizează realizarea unor mișcări specifice în cadrul ocupației sau muncii respective, incluzând:
– Tehnici de bază care derivă din activități practice încă de la începuturile societății umane, când mâinile omului prelucrau materii prime esențiale (cum ar fi lutul, lemnul, fibrele naturale sau fierul). Acestea includ împletitul, olăritul, țesutul, tâmplăria, feronăria.
– Tehnici complementare, care reprezintă ansamblul altor activități productive umane, cum ar fi cartonajul, marochinăria, tipografia, strungăria, dactilografia, și altele.
– Tehnici de readaptare, care implică diversitatea și complexitatea activităților zilnice, inclusiv cele casnice, familiale, școlare, recreative, profesionale și sociale, precum și modalitățile de deplasare. Aceste tehnici ajustează mediul înconjurător al persoanelor cu deficiențe în funcție de capacitățile lor funcționale individuale.
3. Terapia ocupațională profesională – poate fi aplicată în instituții medicale bine echipate, în centre de recuperare bine utilate, în școli profesionale specializate sau în ateliere-școală asociate întreprinderilor. Această categorie cuprinde două subcategorii:
– Terapia ocupațională pregătitoare pentru integrarea în mediul școlar și orientarea profesională a copiilor.
– Terapia ocupațională de reprofesionalizare sau reorientare a adulților, cu scopul reintegrării în câmpul muncii anterior afectat de boală sau accident.
4. Terapia ocupațională remunerată – poate fi utilizată ca o formă economică de reabilitare pentru pacienții care și-au recuperat parțial sau complet mișcările principale după o paralizie sau au beneficiat de tratament paliativ pentru sechele. Această formă de terapie ocupațională poate compensa lipsurile cauzate de pensionarea temporară sau definitivă a beneficiarului și poate reprezenta un indicator obiectiv pentru reintegrarea acestuia în activitatea socio-economică obișnuită a beneficiarului.
Categorii de activităţi de natură ocupaţională
De-a lungul evoluției terapiei ocupaționale, s-a încercat să se definească și să se clasifice principalele tipuri de activități fundamentale pentru ființa umană. Majoritatea experților, fie din domeniul medical, fie din domeniul educațional, consideră că acestea includ munca, jocul și activitățile de viață cotidiană.
a. Activitățile de muncă cuprind, în general, toate formele de activități productive, indiferent de recompensă. Aceste activități productive includ furnizarea de bunuri sau servicii, transmiterea de cunoștințe sau idei, contribuind astfel la progresul societății. Ele contribuie la dezvoltarea personalității în întregimea sa. Prin natura lor specifică, activitățile de muncă contribuie la definirea statutului și rolului individului, fiind recunoscute și apreciate social. Aceasta conduce la menținerea unui echilibru psihic care sprijină creșterea încrederii în sine și, în final, la dezvoltarea unei imagini pozitive de sine, cu efecte benefice asupra individului.
Beneficiile pozitive ale activităților de muncă sunt evidente, în special în cazul persoanelor cu dizabilități. Procesul de recuperare a deficiențelor lor trebuie să includă participarea la activități productive și formare profesională încă de la o vârstă fragedă, începând de pe băncile școlii. În cazul în care integrarea într-o profesie devine dificilă sau imposibilă, este esențial să fie oferite activități de ergoterapie. În general, în absența unor activități de tip ocupațional, dezvoltarea personalității umane poate cunoaște o regresie.
b. Importanța jocului ca activitate organizată în terapia ocupațională a fost evidențiată de studiile unui număr considerabil de experți în psihologie, pedagogie și terapie ocupațională.
Jocul, în calitate de activitate, cuprinde o varietate de comportamente ludice specifice, desfășurate de la vârsta copilăriei până la vârsta bătrâneții. La vârsta copilăriei, aceste comportamente au un caracter manipulativ, explorator și creativ. În adolescență, acestea evoluează către sporturi, competiții, ritualuri și hobby-uri. La vârsta adultă, jocurile de societate devin tot mai relevante. La vârsta bătrâneții, acestea devin modul principal de ocupare al timpului.
Practic vorbind, jocurile reprezintă activitatea centrală a copilului și revin în forme modificate în perioadele ulterioare ale vieții. Prin funcțiile lor, activitățile ludice dețin un rol crucial în procesul de socializare a individului, contribuind la integrarea sa optimă în societate.
c. Activitățile de viață cotidiană includ o diversitate de acțiuni, cum ar fi dezvoltarea comportamentelor legate de îngrijirea de sine, menținerea curățeniei în locuință și utilizarea serviciilor disponibile în comunitate (Pritcan et al., 2008).
Ciocoi-Pop (2009) enumeră șase categorii de activități practice:
-
Activități productive de bază, esențiale în orice program de terapie ocupațională, includ activități tradiționale precum olăritul, țesutul, împletitul cu răchită, nuiele, prelucrarea lemnului și a fierului. Acestea sunt practici cu o atractivitate naturală, chiar și pentru cei cu abilități limitate. Fiecare activitate este complexă și presupune mai multe sub-activități, permițând prescrierea unor sub-activități specifice sau a întregii tehnologii, până la obținerea produsului final, în funcție de nevoile de recuperare funcțională ale beneficiarului.
-
Activități productive complementare, mai numeroase decât cele precedente, implică activități recente care necesită calificare, experiență și cunoștințe specializate. Exemplele includ cartonajul, marochinăria, strungăria, tipografia, dactilografia.
-
Activități de expresie sunt folosite în special în tratamentul bolnavilor mintali și includ practici artistice precum desenul, pictura, sculptura, gravura, manipularea marionetelor etc.
Aceste trei categorii de activități duc la crearea unui produs final, care poate fi valorificat, reprezentând ceea ce se numește terapie ocupațională retribuită, oferind beneficiarului posibilitatea de a-și suplimenta veniturile.
-
Activități corporale ludo-motorii sunt diverse și includ jocuri de mișcare, jocuri sportive sau componente ale acestora, cum ar fi tenisul de masă, tirul cu arcul.
-
Activități corporale recreative sau de loisir sunt apreciate, incluzând jocuri precum șah cu piese grele (uneori magnetizate), fotbal de masă cu minge de ping-pong mobilizată cu ajutorul unor pompițe suflătoare, unde mingea este direcționată de curentul de aer generat de suflul jucătorilor.
-
Activități de readaptare care implică adaptarea mediului la capacitatea funcțională a persoanei cu dizabilități, astfel încât să poată dobândi independență în comunicare și să participe la activități sociale și zilnice.
Prin aceste activități, se asigură în esență îndeplinirea sarcinilor cotidiene esențiale pentru supraviețuirea individului. Putem reprezenta comportamentele ocupaționale ca funcționând pe o linie continuă, permițându-ne să le distingem unul de celălalt.
Principalele trăsături ale ocupației (biologice, psihologice și sociale) trebuie să fie incluse în planificarea terapeutică în ansamblul său. În acest sens, este crucial să se țină în permanență cont de următoarele aspecte esențiale:
-
Deoarece ocupația are o importanță deosebită în procesul de adaptare la mediul înconjurător, întreruperea sau absența ei poate reprezenta o amenințare pentru sănătatea individului.
-
Atunci când diverse afecțiuni, dizabilități sau circumstanțe sociale dificile au afectat starea de sănătate biologică și psihologică a individului, ocupația reprezintă un instrument eficace de reorganizare a comportamentului (Pritcan et al., 2008).
Desfăşurarea procesului de terapie ocupaţională
Prin intermediul activităților practice, voluntare și ocupaționale, terapia ocupațională contribuie la dezvoltarea personalității individului, facilitându-i o adaptare mai eficientă la mediul său înconjurător.
În vederea atingerii acestui obiectiv general, terapeutul concepe programe de intervenție care implică activități de muncă, joc și activități de viață cotidiană. Aceste programe au ca scop provocarea individului să-și dezvolte sau îmbunătățească performanțele în plan senzorio-motor, cognitiv și psihosocial (Pritcan et al., 2008).
În alegerea activităţii ocupaţionale trebuie ţinut cont de următoarele:
– să aibă un scop direct;
– să se justifice pentru un anumit beneficiar, adică să fie acceptată de acesta;
– să solicite o participare activă fizică şi mintală;
– să realizeze recuperarea deficitelor prezentate de beneficiar;
– să dezvolte abilităţi care să mărească performanţe de viaţă;
– să nu fie periculoase, să nu producă leziuni, să nu polueze;
– să fie variate, să nu plictisească, să nu fie costisitoare;
– să existe condiţiile pentru a putea fi executate (Ciocoi-Pop, 2009).
Intervenția terapiei ocupaționale, realizată cu metodele specifice, are ca obiective generale următoarele:
– Dezvoltarea, menținerea și recuperarea nivelului de funcționare al fiecărei persoane, în măsura posibilului maxim;
– Compensarea deficiențelor funcționale prin implicarea părților sănătoase ale organismului în preluarea funcțiilor afectate;
– Prevenirea dezorganizării anumitor funcții ale organismului;
– Stimularea unei stări de sănătate și încredere în resursele proprii ale individului.
Un plan de intervenţie, din domeniul terapiei ocupaţionale la persoanele cu dizabilități, trebuie să cuprindă, în detaliu, activităţi din cele trei domenii fundamentale de acţiune.
Procesul de terapie ocupaţională ca proces de rezolvare de probleme:
În formularea obiectivelor, se iau în considerare anumiți factori-cheie, printre care:
– Nevoile și preferințele individului;
– Cunoștințele despre valorile și prioritățile personale ale subiectului;
– Informațiile disponibile cu privire la condiția medicală sau dizabilitatea sa, împreună cu implicațiile acestora asupra stării fizice și psihice;
– Scopurile și contextul general al programului de recuperare, care implică o abordare multidisciplinară în care individul va fi integrat.
Obiectivele se pot clasifica, la rândul lor în:
– obiectivele pe termen lung
– obiective pe termen scurt.
În general, obiectivele pe termen lung se selectează din domeniile fundamentale ale terapiei ocupaționale, în timp ce cele pe termen scurt sunt definite în funcție de activitățile specifice.
Este esențial să se consulte specialiști din diverse domenii în procesul de stabilire a obiectivelor generale, astfel încât să se poată implementa în practică printr-o colaborare interdisciplinară eficientă. Această colaborare presupune utilizarea unor abordări specifice de către terapeuți ocupaționali, educatori, profesori de educație specială, profesori de cultură fizică medicală, medici, psihologi, asistenți sociali și alții.
Elaborarea planului terapeutic constă în descrierea detaliată a metodelor și procedurilor care vor fi utilizate pentru a atinge obiectivele stabilite. Acesta include o sinteză a activităților desemnate pentru a dezvolta abilitățile și capacitățile individului la un nivel de performanță optim.
Planul trebuie să fie flexibil și să se adapteze în funcție de evaluările intermediare, astfel încât să poată fi ajustat sau modificat în cazul în care se constată că nu este viabil pentru progresul beneficiarului.
Diagrama generală a planului de terapie ocupaţională
Principalele caracteristici ale unui plan terapeutic trebuie să fie flexibilitatea şi mobilitatea, în funcţie de progresele realizate de cel căruia i se adresează.
Aplicarea planului terapeutic constă în desfăşurarea următoarelor faze distincte:
- faza orientării – în care terapeutul explică subiectului activitatea care urmează s-o desfăşoare împreună, tipul performanţelor dorite şi descrise sau demonstrează modalităţile de realizare practică;
- faza dezvoltării – în timpul căreia terapeutul conduce subiectul în explorarea şi practicarea efectivă a activităţii alese;
- faza finală – în care terapeutul evaluează performanţele obţinute de subiect şi stabileşte obiectivele viitoare.
Este indicat ca procedurile de evaluare să acopere ultimele două etape prezentate anterior, pentru a asigura o verificare continuă a relevanței obiectivelor pre-stabilite și a eficacității planului terapeutic în ansamblu.
Evaluarea programelor de terapie ocupațională reprezintă o etapă esențială în determinarea eficacității intervențiilor terapeutice folosite de specialist. Cele mai comune forme de evaluare includ evaluări intermediare și finale.
Evaluările intermediare sunt realizate pe parcursul implementării planului terapeutic și constau în măsurarea progresului în atingerea obiectivelor intermediare stabilite. Specialistul trebuie să analizeze dacă realizarea acestor obiective prin activitățile planificate a dus la modificări conforme în performanțele individului.
În situația în care evaluarea intermediară indică ineficiența activităților și obiectivelor inițiale, se recomandă ajustarea programului terapeutic.
Astfel că, prin acest tip de evaluare se verifică:
– eficacitatea planului terapeutic;
– conturarea tipului de schimbări necesare planului;
– determinarea riguroasă a momentului încetării sale.
Evaluarea finală constă în analiza rezultatelor întregului proces terapeutic. Acest pas relevă succesul sau insuccesul eforturilor depuse de specialist pentru a îndeplini nevoile individului prin intermediul terapiei ocupaționale.
Recuperarea prin terapia ocupațională în cazul persoanelor cu dizabilități este un proces continuu, care trebuie reiterat în mod regulat, adaptându-se la nevoile specifice care pot apărea în diferite etape ale vieții.
Este benefic ca terapia ocupațională destinată persoanelor cu dizabilități să fie abordată în mod inovator, folosind diverse metode și tehnici variate pentru a asigura o recuperare cât mai eficace (Pritcan et al., 2008).
Evaluare Capitolul 1:
Scrie într-un comentariu, mai jos, cele mai importante 3 idei pe care le-ai reținut din acest capitol.
Terapie ocupationala vine in sprijinul persoanelor cu deficiente pentru a-si dezvolta abilitatile necesare in viata cotidiana, a-si dezvolta anumite aptitudini necesare in vederea mentinerii sau integrarii in campul muncii dar si pentru a invata, mentine sau dezvolta tehnici de petrecere a timpului liber.
1. Terapia ocupationala este o stiinta interdisciplinara;
2. Terapia ocupationala este o artă si o știință;
3. În cadrul acestei terapii, este important grupul
Terapia ocupationala se axeaza pe sprijinul persoanei in procesul de mentinerea si imbunatatirea starii bune de sanatate fizice si psihice, in diverse cazuri fiind vorba de a invata individul sa se readapteze la conditiile din prezent, mai ales daca este vorba de o problema de ordin functional-motric de exemplu, dar la fel si la o problema de nivel psiho-social.
Importanta activitatilor de munca in dezvoltarea sinelui si implicatia ei in stima de sine, lucruri care si sustin un echilibru psihic.
Planul de terapie trebuie sa fie cat mai flexibil, adaptat in functie de nevoile beneficiarilor.
1. Terapia ocupationala este foarte vasta.
2. Terapia ocupationala are scopul de a sprijini beneficiarul pentru a recăpăta, consolida sau îmbunătăți performanțele activitatilor zilnice.
3. Recuperarea prin terapia ocupațională în cazul persoanelor cu dizabilități este un proces continuu.
1.Terapia ocupațională și ergoterapia sunt metode nemedicamentoase care au rol important în reabilitarea și reinserția socio- profesională a persoanelor cu dizabilități funcționale. 2.Terapia ocupațională se bazează pe ideea că :activitățile cotidiene,interacțiunile sociale și mediul înconjurător- pot fi utilizate în mod eficient pentru a preveni / îmbunătăți disfuncțiile corpului uman. 3.terapia ocupațională are ca scop promovarea și menținerea sănătății individului ;sprijinirea individului în menținerea sănătății și funcționării optime în cadrul mediului său de a trăi.
1. Terapia ocupationala si ergoterapia sunt metode de tratament nemedicamentoase.
2. Scopul terapiei ocupationale al individului afectat de boala este pentru a facilita dobandirea abilitatiilor necesare, integrarea si orientarea in mediul sau inconjurator .
3. Terapia ocupationala isi adapteaza interventile la persoana din fata ei .
Terapia ocupationala
Ergoterapie
Ludoterapie
Artterapie
Prin intermediul acestei terapii, individul învață să dezvolte abilități adaptive, care îl ajută să-și satisfacă nevoile personale și să se adapteze cerințelor mediului înconjurător.
Scopurile terapiei ocupaționale sunt centrate pe un plan care urmărește să sporească încrederea în sine, să promoveze independența în activitățile beneficiarului și să faciliteze reintegrarea acestuia în mediul familial, social și profesional, având ca finalitate stabilirea unei stări psihosociale normale.
Terapia ocupationala se concentraza pe dezvoltarea functionala a individului, avand ca scop educatia acestuia la un nivel functional.
Scopurile terapiei ocupationale sunt centrate pe un plan care urmareste sa sporeasca increderea in sine.
Functiile terapiei ocupationale:
-facilitarea invatarii sau refacerii deprinderilor pierdute sau un nivel scazut de functionare;
-contribuirea la dobandirea de noi deprinderi si abilitati.
Terapia ocupaţională şi ergoterapia sunt metode de tratament nemedicamentoase si au rol în reabilitarea şi reinserţia socio-profesională a persoanelor cu dizabilităţi funcţionale .
Scopurile terapiei ocupaționale sunt centrate pe un plan care urmărește să promoveze independența în activitățile persoanei cu dizabilități , să sporească încrederea în sine și să faciliteze reintegrarea acesteia în mediul profesional, familial si social;aceasta are ca finalitate stabilirea unei stări psihosociale normale pentru beneficiar.
Recuperarea prin terapia ocupațională în cazul persoanelor cu dizabilități este un proces continuu; terapia ocupațională destinată persoanelor cu dizabilități trebuie să fie abordată în mod inovator, sa se foloseasca diverse metode și tehnici pentru a asigura o recuperare cât mai eficace.
1.Scopul terapiei educationale este sprijinirea individului in mentinerea sanatatii si functionarii optime in cadrul mediului sau de trai.
2.Obiectivul fundamental al terapiei ocupationale este de a conserva si dezvolta capacitatile individului.
3.Terapia ocupationala se concentreaza pe particularitatile individului in contextul societatii si al mediului in care traieste.
Obiectivul fundamental al terapiei ocupaționale este de a conserva și dezvolta capacitățile individului, oferindu-i posibilitatea să desfășoare activități variate într-un mod satisfăcător pentru el însuși și pentru ceilalți, și de a-l învăța să se gestioneze autonom și să se orienteze în mediul său înconjurător.
Terapia ocupationala foloseste activitati zilnice si interactiuni sociale pentru a ajuta persoanele sa isi imbunateasca functionarea si sanatatea.
Terapia este o metodata de tratament nemedicamentoasa importanta in recuperarea si integrarea sociala si profesionala a persoanelor cu dizabilitati sau dificultati functionale.
Este considerata o arta, cat si o stiinta.
Terapia ocupațională facilitează echilibrul dintre potențialul individual și provocările cotidiene, vizând menținerea sănătății, precum și funcționalitatea optimă. Aceasta nu se rezumă doar la reabilitare, ci urmărește dezvoltarea unor mecanisme adaptive care să permită individului să îndeplinească cerințele mediului social în mod autonom . Procesul terapeutic integrează strategic cele trei dimensiuni esențiale ale vieții: munca, recreerea (jocul) și autoîngrijirea. Eficiența terapiei ocupaționale rezidă în continuitatea sa și în recalibrarea constantă în funcție de nevoile persoanei.
Terapia ocupațională facilitează echilibrul dintre potențialul individual și provocările cotidiene, vizând menținerea sănătății printr-o funcționalitate optimă. Aceasta nu se rezumă doar la reabilitare, ci urmărește dezvoltarea unor mecanisme adaptive care să permită individului să îndeplinească cerințele mediului social în mod independent. Procesul terapeutic integrează strategic cele trei dimensiuni esențiale ale vieții: munca, recreerea (jocul) și autoîngrijirea. Recuperarea prin terapie ocupațională constituie un proces dinamic și longitudinal, necesitând adaptări periodice în funcție de evoluția nevoilor specifice fiecărei etape de viață.
Terapia ocupațională ajută persoanele să își dezvolte independența în activitățile zilnice.
Folosește activități practice pentru recuperare și adaptare socială.
Contribuie la îmbunătățirea capacităților fizice, psihice și sociale.
Ca metode de tratament nemedicamentoase, terapia ocupaţională, respectiv ergoterapia au un rol important în reabilitarea şi reinserţia social și profesională a persoanelor cu dizabilităţi funcţionale.
Terapia ocupațională are ca obiectiv principal conservarea și dezvoltarea capacităților individului de a desfășura eficient diferite activități care să îl ajute să-și gestioneze adecvat orientarea și autonomia personală în mediul de viață. Astfel, terapia ocupațională organizează servicii pentru indivizii ale căror abilități de a face față sarcinilor zilnice sunt afectate de tulburări de dezvoltare, infirmități fizice, boli sau dificultăți de natură psihologică sau social.
Ca și clasificare, terapia ocupațională cuprinde:
– terapia ocupațională recreativă;
– terapia ocupațională funcțională;
– terapia ocupațională profesională;
– terapia ocupațională remunerată.
Terapie ocupatioanală
Ergoterapie
1. Terapia ocupațională organizează servicii pentru indivizii ale căror abilități de a face față sarcinilor zilnice sunt afectate de tulburări de dezvoltare, infirmități fizice, boli sau dificultăți de natură psihologică sau socială.
2. Terapeutul concepe programe de intervenție care implică activități de muncă, joc și activități de viață cotidiană. Aceste programe au ca scop provocarea individului să-și dezvolte sau îmbunătățească performanțele în plan senzorio-motor, cognitiv și psihosocial.
3. Recuperarea prin terapia ocupațională în cazul persoanelor cu dizabilități este un proces continuu, care trebuie reiterat în mod regulat, adaptându-se la nevoile specifice care pot apărea în diferite etape ale vieții.
1. Terapia ocupationala ajuta oamenii sa isi recupereze si dezvolte abilitatile pentru viata de zi cu zi.
2. Munca, jocul si activitatile cotidinene sunt esentiale in procesul de recuperare si integrare sociala.
3. Terapia ocupationala urmareste cresterea independetei si adaptarea persoanei la mediu.
Terapia ocupațională profesională – poate fi aplicată în instituții medicale bine echipate, în centre de recuperare bine utilate, în școli profesionale specializate sau în ateliere-școală asociate întreprinderilor. Această categorie cuprinde două subcategorii:
– Terapia ocupațională pregătitoare pentru integrarea în mediul școlar și orientarea profesională a copiilor.
– Terapia ocupațională de reprofesionalizare sau reorientare a adulților, cu scopul reintegrării în câmpul muncii anterior afectat de boală sau accident.
1. Terapia ocupaționala este o ” arta dar și o știința interdisciplinara care utilizează metode de tratament nemedicamentos al persoanelor cu disfuncții fizice sau sociale, având ca scop prevenirea degradării și menținerea sănătății, stoparea evoluției către infirmitate, evaluarea comportamentului și tratamentul disfuncțiilor fizice sau sociale constatate”.
2. Terapia ocupaționala, acționează organizând servicii pentru persoanele care nu fac față sarcinilor sau cerințelor zilnice, intervenind în scopul reabilitării /dezvoltării abilităților afectate/nedezvoltate.
3. Recuperarea prin terapie ocupaționala în cazul persoanelor care au nevoie, este un proces permanent. Pentru a avea succes terapeutul, adaptează diverse metode pentru a putea interveni performant la nevoile specifice fiecărui caz.