Domenii de acţiune în funcţie de tipul deficienţei

Cerințele variate ale mediului fizic, social sau cultural impun terapeuților să depășească diverse obstacole și bariere, care variază în primul rând în funcție de tipul de deficiență.

În cazul persoanelor cu deficiențe mintale, prioritatea constă în integrarea lor în societate prin dezvoltarea abilităților de viață cotidiană adecvate. Nivelul de performanță atins în aceste abilități depinde de gradul de întârziere mentală al individului.

Pentru persoanele cu deficiențe senzoriale, accentul se pune în primul rând pe dezvoltarea abilităților care promovează autonomia personală. Aceasta implică îmbunătățirea comunicării, mobilității și orientării spațiale.

În cazul persoanelor cu deficiențe fizice, în special în cazul celor cu deficiențe dobândite în urma unor accidente, se abordează problema depășirii traumelor psihice survenite în urma izolării prelungite. Socializarea în cadrul grupurilor de beneficiari este esențială.

Pentru persoanele cu deficiențe fizice congenitale, este crucială familiarizarea cu utilizarea protezelor, dispozitivelor de mers și a echipamentelor adaptate, pentru a le asigura o integrare adecvată în societate.

Indiferent de tipul de deficiență, atât activitățile de muncă, cât și cele recreative au aceeași importanță, fiind adaptate la posibilitățile individuale ale beneficiarilor (Popovici, 2005).

Domenii de acţiune în funcţie de tipul deficienţei

În acest context, programele de terapie ocupaţională ar trebui să fie concepute ţinând cont de etapele de dezvoltare ale vârstei beneficiarilor lor.

Astfel, în etapa preşcolară, se impune o atenţie specială către următoarele aspecte:
a) Evaluarea iniţială şi stimularea dezvoltării funcţiilor şi proceselor psihice aflate în plină desfăşurare la copii;
b) Utilizarea activităţilor ludice pentru a promova dezvoltarea personalităţii copiilor în ansamblul ei;
c) Dezvoltarea unei imagini de sine adecvate şi stimularea motivaţiei pentru diverse activităţi educative.

În perioada micii şcolarități, se va continua evaluarea constantă a progreselor copilului, urmată de susținerea continuă a dezvoltării sale. Un accent deosebit va fi pus pe plasarea copilului într-un mediu care să se potrivească cu capacitățile sale cognitive și tipul său de handicap.

Activitatea terapeutului ocupațional se va concentra, în special, asupra următoarelor aspecte:
a) Îmbunătățirea coordonării fine și a mișcărilor generale, acordând o atenție deosebită dezvoltării comportamentului motor esențial în această etapă de vârstă;
b) Dezvoltarea abilităților de viață cotidiană pentru a asigura o integrare adecvată în mediul de viață;
c) Stimularea dezvoltării cognitive în ansamblul său.

În perioada adolescenței, se recomandă să se acorde o atenție deosebită evaluării aptitudinilor pentru profesionalizare ale individului. De asemenea, se va pune accentul pe organizarea activităților legate de dezvoltarea abilităților de viață cotidiană și de educarea sexuală, abordând subiectul fără prejudecăți.

La vârsta adultă, terapeutul se va concentra, în principal, pe dezvoltarea abilităților necesare pentru a trăi integrat în comunitate, punând accentul pe formarea unui comportament social adecvat, bazat pe responsabilitate și administrarea eficientă a bugetului personal. De asemenea, se vor dezvolta aptitudinile pentru administrarea eficientă a gospodăriei proprii și pentru pregătirea pentru căsătorie și viața în familie.

În cazul vârstei bătrâneții, când pot avea loc regresii în funcțiile și procesele psihice ale individului, terapeutul trebuie să acționeze în special pentru a ajuta la restabilirea funcțiilor și abilităților individului și pentru a menține, pe cât posibil, un nivel optim de funcționare a acestora.

Tehnici și tipuri de terapie ocupațională

Tehnici de terapie ocupațională

În cadrul terapiei ocupaționale, pacientului i se vor recomanda, în funcție de deficiența funcțională, 1-2-3 tehnici specifice unei anumite meserii, sau chiar toate mișcările asociate acesteia. Acestea pot fi realizate cu sau fără asistență.

– Tehnici complementare – includ o varietate de alte activități utilizate în terapia ocupațională, precum confecționarea de lumânări, utilizarea computerului sau activități practice simple. Acestea pot implica parțial sau complet gesturile asociate activității.

– Tehnici de readaptare – au un rol crucial și se referă la activitățile din viața de zi cu zi. Pentru a optimiza performanțele, pot fi necesare adaptări și echipamente specializate.

– Tehnici de exprimare – acoperă toate activitățile de natură artistică și cele care implică comunicarea. Acestea au un puternic impact asupra stării psihice. De exemplu, desenul, pictura, sculptura, gravura, manipularea marionetelor, muzica, scrisul, vorbitul și gestica expresivă.

– Tehnici recreative – sunt folosite în timpul pauzelor dintre celelalte tehnici, și pot include jocuri precum șah, table, țintar, fotbal de masă, jocuri de cărți etc. Aceste jocuri pot fi adaptate în funcție de deficiențele pacientului, precum și în ceea ce privește greutatea sau volumul.

– Tehnici sportive – au un caracter recreativ, dar au și rolul de dezvoltare, concentrându-se pe utilizarea doar a unor mișcări specifice acestor sporturi (badminton, golf, tenis de masă, tir cu arcul, bowling, înot, ciclism), în funcție de capacitățile pacientului.

Tipuri de terapie ocupațională

Există două categorii de terapie ocupațională:

• Practica profesională la locul de muncă, cunoscută și sub denumirea de ergoterapie, care poate implica activități precum grădinăritul, îngrijirea și terapia cu animale. Beneficiarii pot fi implicați în activități productive într-o seră sau în cadrul unei miniferme cu animale.
  În cadrul recuperării complexe a persoanelor adulte cu handicap, alături de terapiile medicamentoase, fizio și kinetoterapie, se integrează terapiile ocupaționale, inclusiv ergoterapia.

Ergoterapia, ca formă de terapie prin muncă, își propune să ajute și să învețe persoanele adulte cu handicap să gestioneze viața de zi cu zi. Această asistență se desfășoară în mod obișnuit sub supravegherea atentă a echipei interdisciplinare, care identifică și tratează eventualele probleme funcționale întâmpinate de beneficiar. Aceste probleme pot include dificultăți în comunicare și relaționare, adaptare la mediul de muncă sau ajustarea la schimbările circumstanțelor. Ergoterapia vizează recuperarea abilităților motorii, reluarea activităților cotidiene, restabilirea autonomiei și reintegrarea psiho-socială, inclusiv relațiile cu mediul social și comunitar.

• Terapia ocupațională asistată va implica diverse modalități de recuperare, cum ar fi terapia prin învățare, activitățile recreative (ludoterapia), exprimarea artistică (art-terapia), activități sportive sau manuale (ergoterapia).

Ergoterapia, sau activitățile cu caracter productiv, va servi drept mijloc de exprimare, permițând persoanei să transforme în realitate ceea ce a văzut, experimentat sau imaginat. Aceste activități presupun planificare, gândire și alegeri, astfel încât, la final, persoana cu dizabilități să se simtă mândră de creația sa, fie că este vorba de o jucărie, un panou decorativ sau un obiect util.

Activitățile ergoterapeutice cu ajutorul uneltelor contribuie la dezvoltarea abilităților membrelor superioare și la îmbunătățirea coordonării. Prin intermediul acestor activități, se urmărește progresul, nu regresul, personalității umane, indiferent de prezența unei dizabilități.

Obiectivele activităților de ergoterapie includ:
– Dezvoltarea abilităților manuale.
– Stimularea respectului pentru munca depusă.
– Consolidarea abilităților tehnice, cum ar fi tăierea, lipirea, îndoirea, bobinarea și dezvoltarea altor abilități, precum împletitul și îmbinarea.
– Educația pentru răbdare, respectarea regulilor și cooperarea cu alte persoane în realizarea proiectelor de grup.
– Familiarizarea persoanelor cu dizabilități cu diferite materiale, implicând analiza acestora în ceea ce privește formă, dimensiune, culoare și textură.
Activitățile de ergoterapie vor pune accentul pe reeducarea gestualității, dezvoltarea îndemânării, învățarea unor abilități noi și utile, precum și adaptarea la efort.

Activități precum desenul, pictura și modelajul vor juca un rol important în dezvoltarea proceselor gândirii, îmbunătățirea coordonării dintre ochi și mână și în dezvoltarea motricității fine (dactilo-pictura și modelaj).

– consolidarea abilităţilor de a finaliza lucrul început şi disciplina păstrării materialelor în ordine (Pritcan et al., 2008).