De la culoare la conexiune: arta ca instrument al incluziunii sociale

Participarea la cursul de formare „Arts for the Inclusion of Migrants, Refugees and Disadvantaged Populations”, desfășurat în Florența, a fost o experiență profesională și personală plină de inspirație. 

Programul a cuprins activităţi teoretice şi studii de caz privind fenomenul migraţiei şi reflecţia asupra rolului empatiei şi a dialogului intercultural în înţelegerea acestuia. 

Activităţile practice au oferit o perspectivă asupra modului în care arta poate fi utilizată ca instrument de comunicare, iar procesele creative pot fi mecanisme de construire a rezilienţei personale. Acestea mi-au dezvăluit cum arta poate depăși bariere lingvistice și culturale, atât ca mijloc de terapie, cât și de incluziune a grupurilor vulnerabile.

În cadrul cursului, am explorat diverse forme de artă într-o manieră colaborativă, am exersat introspecția prin intermediul artei vizuale. Activităţile s-au desfăşurat într-un studio de pictură plin de culoare şi ospitalitate, stimulând astfel curiozitatea pentru artă şi creativitatea participanților. 

Am admirat capodopere renascentiste din Galeria Uffizi, arhitectura impunătoare a Palatului Vechi şi am savurat atmosfera unică de pe malurile râului Arno. Vizita la Turnul din Pisa și excursia în regiunea Chianti au completat această experiență, oferindu-mi ocazia de a înțelege mai bine patrimoniul cultural și spiritul autentic al Toscanei.

Această mobilitate mi-a întărit convingerea că educația prin artă și contactul direct cu diversitatea culturală formează mentalități deschise, tolerante și creative. Atât experiența cursului, cât şi cea culturală mi-au adus inspiraţie pentru a utiliza arta pentru incluziune, ca mijloc de învăţare despre lume şi despre sine.

Popa Delia-Margareta, psiholog voluntar PSIHO KIT, a participat la cursul „Arts for the Inclusion of Migrants, Refugees and Disadvantaged Populations”, desfășurat în perioada 27 octombrie–1 noiembrie 2025, de către EUROPASS SRL, în Florența, Italia. Această mobilitate este parte integrantă a celui de-al doilea an de Acreditare Erasmus+ în domeniul Educației Adulților, nr. proiect 2025-1-RO01-KA121-ADU-000328632.

Logo_PsihoKit

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *